Prezentulunei iluzii. Schiţa filosofiei liberalismului postsocialist românesc

În timpul prigoanei duşmanilor noului regim, dar mai ales după relaxarea din 1965, existau grupuri de rugăciune isihaste, încercări supravegheate de menţinere subterană a Bisericii Greco-Catolice, reluări locale ale religiozităţii new-age generate de curentul hippie, ba chiar grupuri independente de discuţii marxiste, dar nicio sectă de adoratori ai filosofiei politice a lui John Locke sau ai economiei politice a lui Adam Smith. Deşi existau programe riguroase de traducere a clasicilor, nu găsim înainte de 1990 transpuneri în română a textelor fondatoare ale lui Benjamin Constant sau John Stuart Mill. Pentru eleva lui Heidegger, regimurile totalitare apar în ţări mari, care-şi pot permite pierderi importante de categorii de populaţie (clase, etnii, corpuri profesionale) în scopul obţinerii unei mase omogene de individualităţi complet supuse statului. Ca orice idee eficientă politic, ea e simplă: nimeni nu vrea să fie considerat un sărăntoc cu apucături înrăite de comunism cum sunt adesea etichetaţi votanţii FSN-ului şi a urmaşilor săi politici, cu trecerea anilor, pe tonuri tot mai agresive, mergând până la nostalgia votului cenzitar, impunerea de bariere electorale în faţa „plebei” sau apelul la conducerea prin decrete reformatoare de către o dictatură luminată.