Lectură, cititor, carte (2/8): Florin Manolescu, Mircea Braga, Mirela Roznoveanu, Gheorghe Grigurcu și Zoe Petre

Fascinat de existenţa acestui măreţ personaj şi de soarta impresionantei sale biblioteci, în deschiderea Mentaliştilor mei am reprodus şi eu un citat din strălucita apărare a mult-hulitei literaturi de consum, pe care de fapt o citeşte toată lumea, aşa cum numai nobilul cavaler de La Mancha o putea face: „Vra să zică, nişte cărţi care s-au tipărit cu voia regilor şi cu încuviinţarea celor cărora le-a fost dată sarcina cenzurii, cărţi citite cu plăcere de o lume întreagă şi lăudate de mari şi mici, de săraci şi de bogaţi, de învăţaţi şi de neştiutori, de poporul de rînd, ca şi de nobili, în sfîrşit, de tot soiul de oameni, oricare le-ar fi starea şi avutul, ar însemna că sînt minciuni?… Apoi, într-un al doilea rînd şi pe un alt plan, încă de la o primă instrumentare, s-ar cuveni să acceptăm ideea că întotdeauna şi, mai ales, în ultimul timp literatura (cuvînt pe care, dacă îl mai credităm ca atare, putem să-l majusculăm, pentru a-l colora – prăfuit, nu-i aşa!? – cu iluzia că sistemele de valori mai au o oarecare viabilitate) nu reprezintă decît un fenomen de nişă. În ambele situaţii, cad idealismele de tot felul derivate din autoscopia post-factum a actului de creaţie, în aceeaşi măsură în care respectiva nişă, la rîndul ei, se arată spartă, respectiv separată între a crea şi a re-crea, cu o zonă-tampon în care se află opera, deopotrivă construct, pentru una din părţi, şi pretext (sau pre-text), pentru cea de a doua. Şi încă: ţinînd de un fenomen de nişă, în interiorul planurilor menţionate operează – ostentativ în afara opiniilor noastre „democratice” sau corecte politic – actanţi decupabili ca elite, ceea ce vrea să însemne selectabili şi, în consecinţă, nesemnificativi numeric; dar avînd fiecare individualitatea sa. In Bluebeard’s Castle: Some Notes Towards the Redefinition of Culture din 1971) – convocînd aserţiunea lui T. S. Eliot conform căreia literatura (cultura, în ansamblul ei) ar fi raportabilă doar la un anume „mod de existenţă”, atunci deconstrucţia, deşi complicînd încă şi mai mult lucrurile, ar chema în prim-plan orizontul mentalităţilor, a cărui vizibilitate e posibilă… literar, dar din nou tot aproximativă ştiinţific. E şi acesta un ingredient, pe care îl ştim şi sub numele de bovarism ori de donquijotism, iar funcţia ingredientelor n-a fost niciodată aceea de a schimba lumea, ci doar individul care, însă, aflat în nişă, poate fi fericit cu sine (dacă aşa ceva e în cauză), dar are discreţia de a nu fi şi mesager; el are simţul inutilului sa