Ţintă fixă: Ştefan Borbély (3/5)

Nu este „profesorul pedant şi scrobit”, prins în captivitatea bibliografiei de-a dreptul enciclopedică, deşi cărţile sale, variate ca subiect şi perspectivă de tratare, sunt încheiate la toţi nasturii conexiunilor şi argumentărilor cu finalităţi prioritar conceptuale. Cenuşa, acest superb „eseu de mitopoetică”, îmi place să cred că definitoriu pentru autor, este inserat, la început, în studiul despre „complexul gnostic” din Proza fantastică a lui Mircea Eliade (2003), va fi apoi re-locat, extins în Homo Brucans şi alte eseuri (2011) şi – amintindu-ni-se că „am povestit” anterior „de unde vine celebrul motiv al pantofului de sticlă pe care Cenuşăreasa îl lasă gaj pe treptele palatului” – va fi reimprimat, fragmentar, aici cu valoare exemplificativă, în Civilizaţii de sticlă – utopie, distopie urbanism (2013), apoi în culegerea de Eseuri biblice (2015), ca să-l regăsim, completat înspre final, în recentele Simetrii şi discrepanţe (2017), cu titlul De ce are Cenuşăreasa pantofiori de sticlă? Pentru a demonstra că „există două accepţiuni ale cenuşii în mentalitatea occidentală, una funerară şi una resurecţionară”, polihistorul contemporan, cumulat în acelaşi timp cu un povestitor în stare genuină care n-ar trebui să fie reprimat, aduce în prim-plan Cenuşăreasa, această „poveste de esenţă gnostică” legată de „transubstanţierea unei materii iniţiale – cenuşa – în transparenţă totală şi lumină, ceea ce înseamnă, în context gnostic, o de-materializare, eliberarea fiinţei de lumină, fragile, de materia care o ţine înlănţuită de pământ”. Dioptrica (în limbajul religios există o variantă terminologică – dipotrikon) grafiază, precum linia în plastică (care desparte, dar şi unifică), istoria doritei, obsedantei dimensiuni resurecţionare în dispută milenară cu fatalitatea celei funerare, dorinţă existentă, concretizată şi în lumea noastră urbană: „Atunci când va vorbi despre sticlă şi «casele» pe care ea le configurează, Heidegger va reţine, de asemenea, de-corporalizarea, continuată de Merleau-Ponty prin textele dedicate transparenţei, ca spaţiu al ochiului neobstaculat de vreo ingerinţă materială”.