Celede jos cu cele de sus împreună vorbesc

Degeaba propovăduiește el o naștere în Duh, că puțini pricep și nimeni nu se ridică la înălțimea mesajului; ba chiar învățătura sa maximală este imediat relativizată de narator: „nimeni nu poate fi sigur că propria căință este veșnică și cu atât mai puțin că a ajuns la deplina iertare.“ (p.46-47) Pe acest spectru uman al griurilor, zona cea mai sumbră este ocupată de autorități (judele, scribul, consilierii, preoții și monahii), în vreme ce, la celălalt capăt, se află captivii: Tip sobru, necomunicativ, greu de atras în aranjamentele locale, arhitectul este deopotrivă un devorator de femei (partea lui de tenebre) și un creator cu spirit de sacrificiu; tot de șase ani încearcă și el să-și ducă proiectul la bun sfârșit, dar zadarnic. Cea care exercită un magnetism diabolic asupra tuturor este Margareta – o apariție abisală („drăcească arătare”, „ca o nălucă”, „cu priviri de diavoliță”), un principiu feminin dezlănțuit, agresiv, ce ia în posesie și supune, fără remușcări.