Teatrul românesc, azi (partea a II-a)

Sunt răspunsuri care încearcă, în fond, să schiţeze o întreagă fizionomie culturală a fenomenului teatral românesc, inevitabil determinat de un anumit context social-istoric, cu toate meandrele şi inconvenientele sale. *** Marian POPESCU Noul şi vechiul 1. Mă interesează acum mai degrabă cum cadrul legislativ nu a putut fi îmbunătățit semnificativ, cum afirmarea noii generații întâmpină rezistențe, rigidități din partea unora care se cred eterni în teatrul românesc, cum mulți creatori mai tineri pun în operă o relație concretă cu lumea în care trăiesc pentru publicuri și generații răvășite de consumul de internet, de in/adaptare la o societate al cărei nivel de civilizație e încă scăzut. 4. Critica de teatru este importantă atunci când deschide dialogul cu ideile teatrale, nu când îl deturnează sau îl reduce la poncife, clișee sau ajustări lipsite de valori morale. 5. Cadrul ar trebui lărgit, ar trebui să fie mult mai flexibil pentru a permite angajarea, cu salarizarea corespunzătoare, adică mult mai bună, pe module/perioade timp, a celor care creează, care vin din profesie: regizori, actori, scenografi, compozitori, coregrafi, curator, manageri.