Acţiunea pauliană, faţă În faţă cu procedura insolvenţei: urmărirea bunului Înstrăinat prin actul desfi inţat ca urmare a admiterii acţiunii [1]

Noul Cod civil nu s-a limitat la o calificare terminologică a acţiunii pe care art. 975 din Codul civil de la 1864 o recunoştea creditorilor prejudiciaţi prin „actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor". Acţiunii revocatorii, căci aceasta a fost calificarea, nu la adăpost de critică de altfel, a acţiunii puse la dispoziţia creditorilor chirografari, i s-a conturat, la nivel de legislaţie primară, un regim juridic promiţător, efectul de inopozabilitate, faţă de creditorii reclamanti şi, dacă este cazul, creditorii intervenienti, a contractului atacat cu succes nefiind însă suficient de dezvoltat prin dispoziţii ale Codului, astfel încât să facă acţiunea cu adevărat atractivă. > Dificultăţi concrete a întâmpinat, până foarte recent, urmărirea silită asupra imobilului obiect al contractului „desfiinţat" prin acţiunea revocatorie, din cauza unei lacune a legislaţiei primare în materie de publicitate imobiliară. A apărut ca salutară reglementarea, după 2019, prin ordine emise de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, a posibilităţii notării în cartea funciară a imobilului având ca proprietar tabular terţul dobânditor, notare referitoare la urmărirea silită declanşată împotriva adevăratului debitor, adică a înstrăinătorului din contractul translativ de proprietate imobiliară. Capacitatea creditorului învingător în acţiunea pauliană de а-l percepe pe debitorul-înstrăinător din contractul revocat pe cale judiciară ca fiind în continuare proprietarul imobilului care a făcut obiectul contractului este mai uşor de enunţat decât de... practicat. Am selectat un exemplu de practică judiciară recentă, concretizat în încheieri pronunţate de instanţe de executare în procedura încuviinţării executării silite; judecătorii, prin aceste încheieri, au amendat, pe bună dreptate, ezitarea iniţială a unui astfel de creditor, tentativa de а-l privi pe terţul dobânditor ca fiind un (nou) debitor al său putând fi nu explicată, dar măcar scuzată prin deschiderea, între timp, a procedurii insolvente! în privinţa debitorului-înstrăinător. Analiza de faţă vine, aşadar, să concilieze răspunsurile la întrebările pe care le poate genera înţelegerea şi punerea în operă a efectelor acţiunii pauliene cu dificultatea particulară pe care o poate ridica incidenţa efectului suspensiv de drept produs asupra executărilor silite prin deschiderii procedurii insolvente!.