Memorie colectivă şi memorie socială. O anchetă asupra mobilităţilor academice

Dacă, în prezent, în cadrul facultăţii noastre, fiecare cadru didactic - care îşi onorează condiţia - are cel puţin o conexiune internaţională durabilă, ceea ce ne poate duce cu gândul la un model al mobilităţilor de tip evantai, începutul a trecut, la modul absolut, prin nucleul relaţional construit în anii '90 de profesorul Neculau, într-o perioadă în care nu eram afiliaţi la structura europeană de cooperare academică disponibilă azi, ceea ce obliga la iniţiativă personală ingenioasă. Dacă, retrospectiv, aş încerca să identific strategia sa de început pentru „occidentalizarea" noastră profesională şi prin intermediul mobilităţilor, cred că a ales deliberat o formulă pragmatică: prin administrativ către academic şi ştiinţific! A folosit rolurile conferite de diversele funcţii - îndeplinite la nivel de facultate şi, mai apoi, universitate - şi pentru o dezvoltare exponenţială a legăturilor colectivului de psihologie şi pedagogie (restrâns numeric în anul 1990) cu spaţiul francofon, dar nu numai. Cu organisme tip fundaţie (l' Institut Montrouge, Paris; l' Institut Maieutique „G. Mastropaolo", Lausanne), instituţii de formare (Centre d'entraînement aux méthodes d'éducation active, Paris; Centre de dynamique des groupes et d'analyse institutionnelle, Liege), renumite instituţii de cercetare (Maison des sciences de l'homme, Paris) şi numeroase echipe sau mulţi colegi universitari: Timp de două decenii, mobilităţile noastre „marca Neculau" au fiinţat sub semnul efervescenţei - ca direcţii, obiective, frecvenţă, număr de persoane implicate, surse de finanţare, rezultate etc. -, profesorul fiind un excelent şi versat „detector de noutate şi oportunităţi".