AUX ORIGINES DE LA FRONTIÈRE ROUMANO-HONGROISE: DÉMOGRAPHIE, ETHNICITÉ ET PRATIQUES DU POUVOIR (1918-1940)

Pornind de la cercetarea unei varietăţi de surse istorice (documente oficiale, statistici, presă contemporană şi publicaţii naţionaliste de propagandă), am structurat acest studiu ca o analiză a unor aspecte esenţiale legate de geografia politică interbelică a regiunii de graniţă dintre România şi Ungaria. In prima parte a textului discut maniera în care demografia şi pârghiile de putere ale statului sunt instrumentalizate în vederea apărării şi promovării graniţei ca un indicator al suveranităţii româneşti. Ulterior, prin prisma temporală a anilor treizeci, examinez o serie de practici sociale şi politice menite să întărească specificul românesc şi securitatea zonei frontaliere, înainte de a expune pe scurt schimbările geopolitice din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Incerc să demonstrez astfel faptul că de-a lungul perioadei interbelice această regiune a fost gândită şi configurată ca o regiune distinctă prin diferite practici destinate să o naţionalizeze, în contextul în care structura sa demografică şi teritorială capătă un loc de seamă printre proiectele de inginerie politică ale statului român.