Comprendre

Printre alte recunoaşteri, se numără coordonarea numărului tematic Ou va l'herméneutique?, din 2015, al revistei „Critique", una dintre cele mai importante publicaţii din spaţiul academic francez, unde Ioana Vultur publică un articol extrem de interesant despre hermeneutică şi cinema, semnând alături de câteva somităţi ale mediului intelectual din Hexagon (Jean Grondin, Jean Greisch, Claude Romano, Pascal Engel, Denis Thouard, Jean-Marie Shaeffer, Olivier Abel, Yves Citton etc.). Ioana Vultur nu se opreşte asupra acestor dezbateri, care au doar tangenţial de-a face cu cercetarea sa, ci urmăreşte în ce măsură hermeneutica filozofică poate aduce o clarificare vizavi de principalul obiect al studiilor literare, ţinând cont de cele trei principale orientări ale acestora: spre autor (în abordarea filologică), spre text (în structuralism), spre cititor (în teoria receptării). Ultimul capitol, dedicat istoriei artei, este probabil la fel de surprinzător ca acela dedicat psihologiei experimentaliste, nu doar pentru că aduce în dezbatere teorii puţin cunoscute umaniştilor din alte domenii, ci şi pentru că hermeneutica filozofică, în special cea a lui Ricoeur, s-a ocupat în principal de texte, astfel încât aplicarea ei în domeniul artelor vizuale e curajoasă. Preluând sugestiile lui Gadamer referitoare, pe de o parte, la diferenţa dintre atenţia comună şi atenţia estetică şi, pe de altă parte, distincţia dintre opera-ansamblu (Gebilde) şi opera ca atare (Werke) şi comentând în această lumină nişte tablouri atât de diferite precum Coca Cola. 3 Bottles de Andy Warhol şi Coşul de fructe de Caravaggio, Ioana Vultur arată că experienţa lecturii din teoria autorului Adevărului şi metodei poate fi extrapolată la experienţa contemplării artei plastice.