Pons per Danuvium ductus.Date noi despre podul lui Constantin cel Mare dintre Oescus și Sucidava

Constantin cel Mare își inaugurează podul ridicat peste Dunăre dintre Oescus (Ghighen) și Sucidava (Celei) în iulie 328. Acesta este menționat pentru prima dată de Sextus Aurelius Victor, în Liber de Caesaribus, 41.18, iar apoi de cronografi târzii în secolele VII-IX p.Chr. (Chronicon Pascale, I, 526, 16-17 (P 284) și Theophanes Confessor în Chronographia, a. 5820 (328), p. 28, (19-20 De Boor). Importantul moment constructiv apare și în secolul al XI-lea în cronica compilată a călugărului bizantin Georgios Kedrenos, Synopsis historion (Istoria sinoptică sau Compendiu de istorii). Podul apare sugerat sau figurat explicit peste secole în Index Geographicus Celsissimi Principatus Wallachiae - Harta Țării Românești a Stolnicului Constantin Cantacuzino, la sfârșitul secolului al XVII-lea, iar puțin timp după aceea în „Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia” (1718, Veneția), scrisă de fostul secretar al domnitorului Constantin Brâncoveanu, Anton Maria Del Chiaro. Numit de către locuitorii ambelor maluri ale Dunării “podul de aramă”, din convingerea potrivit căreia picioarele sale ar fi fost turnate din metal, podul îi era în vechime atribuit lui Traian. În credința populară, pe puntea sa ar fi trecut în cursul nopții, către Câmpia Romanaților, Domnul de Rouă, îndreptându-se spre curțile lui Ler Împărat de la cetatea Antina (Romula/Reșca). Podul lui Constantin cel Mare reapare menționat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în lucrarea lui Felix Kanitz, pornind de la informațiile localnicilor, ori de la piloții Societății de navigație cu aburi pe Dunăre din Viena (Erste Donau-Dampfschiffahrts-Gesellschaft - DDSG). Unul dintre pilonii din piatră ai podului de pe șenalul navigabil, aproape de malul românesc, este amintit în iulie 1869 de Cezar Bolliac. Același pasionat gazetar și arheolog diletant va dezveli portalul de nord în 1873, după ce îl identificase și îi marcase poziția în plan, patru ani mai devreme. Acoperit rapid cu pământ și gunoaie scurse de pe coasta satului Celei, portalul va fi redezvelit și cercetat într-o campanie intensivă, de către Pamfil Polonic și Grigore Tocilescu, între 16 iunie – 15 august 1898. Celui din urmă îi datorăm publicarea rezultatelor, în 1902, întemeiate pe observațiile riguroase și desenele amănunțite ale inginerului topograf Pamfil Polonic. Abia în vara anului 1968, Dumitru Tudor va coordona săpături ale căror scop precis era redocumentarea portalului de nord și a pilonilor învecinați. Rezultatele acestor cercetă