BISERICA ŞI TEHNOLOGIA – SEMNELE UNEI PROVOCĂRI ASIDUE, SCHIŢA UNUI RĂSPUNS NECESAR

Cunoaştere şi tehnică Dumnezeu a rânduit ca omul – prin modul în care a fost adus la existenţă şi prin faptul că a fost creat cu raţiune – să aspire spre cunoaştere şi spre adevăr, să-şi potenţeze lucrarea proprie în lume, să contribuie la mersul acesteia prin istorie şi la pregătirea ei pentru marea şi finala întâlnire cu Hristos Judecătorul. Actul de descoperire înţeles la început ca o cunoaştere duhovnicească a lui Dumnezeu Cel ascuns în lucruri, a lumii ca reprezentare a iubirii Lui, a semenului ca frate ce provine din aceeaşi dragoste, s-a transformat ceva mai târziu – la nivel instituţional şi social în timpul Evului Mediu – dintr-o “construcţie spirituală a existenţei”1 întro existenţă materială şi teoretică a cunoaşterii. Lipsit de suportul duhovnicesc al relaţiei de tip creatură - Creator, acesta este şi astăzi sensul termenului “cunoaştere”, iar ca rezultantă utilitaristă a acesteia avem “tehnica” definită ca “totalitate a practicilor producţiei care permit omenirii să transforme natura înconjurătoare cu scopul de a obţine bunuri materiale” şi “tehnologia”: “ansamblul proceselor, metodelor şi operaţiilor utilizate în scopul obţinerii unui anumit produs”2.