L'INSTITUTIONNALISATION DU LOBBYING: ÉTATS-UNIS ET UNION EUROPÉENNE. ÉTUDE COMPARATIVE

Lucrările pe această temă au fost însă mai mult de informare, fiind axate pe prezentarea descriptivă a problemei, mai ales din perspectiva reglementărilor existente la nivelul Uniunii Europene şi al statelor membre ale UE. Motivul este acela că, deşi au existat câteva încercări de reglementare legislativă a activităţii de lobby, niciuna dintre ele nu s-a transformat într-un act normativ. Această concepţie a fost demult depăşită în statele europene, chiar şi în rândul celor în care corupţia a fost considerată o problemă care trebuie abordată printr-o varietate de politici publice şi instrumente normative. în România s-a ajuns la un cerc vicios: cei care ar putea iniţia proiecte de acte normative în materie de lobby se autocenzurează, iar cei care ar putea oferi expertiză în materie nu scriu texte cu valoare ştiinţifică, deoarece lipseşte materia primă - actele normative interne care ar putea fi comentate. Din păcate, nu există nici măcar un rezumat al lucrării în limba română integrat în această apariţie editorială. Trecând peste aceste precizări, este nevoie să pornim de la următoarea întrebare: este necesar a reglementa activitatea de lobby, cât ar trebui să fie reglementată şi cât ar trebui lăsate să se dezvolte anumite practici care abia ulterior să fie eventual reglementate - pornind desigur de la ideea că lipsa oricărei reglementări nu este benefică pentru activitatea în sine. Semnalăm în acest context felul în care autoarea prezintă doctrina Noerr - Pennington prin care activitatea de lobby nu este considerată a fi contrară regulilor care privesc concurenţa. Chiar dacă în această materie activitatea de lobby ar putea fi considerată ca fiind contrară independenţei justiţiei, autoarea pune în evidenţă acţiunile în justiţie intentate de grupuri de presiune pentru a obţine în final o decizie favorabilă - o formă indirectă de lobby.